Trică: „Steaua a făcut cele mai tari transferuri, e favorită la titlu”

Trică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR, Vaslui și Poli păreau marile câștigătoare ale iernii, în
ideea că cele trei formații s-au întărit serios în perspectiva
returului. Totuși, transferurile fraților Karamyan și iminentele
sosiri ale lui Tall și Parpas l-au determinat pe Trică să considere
formația din Ghencea cel mai puternic adversar.

Steaua a făcut cele mai bune transferuri, s-a întărit
serios în această iarnă. Îi știu foarte bine pe frații Karamyan,
sunt foarte buni, și l-au adus și pe Jelev, un fundaș valoros. În
aceste condiții, au șanse mari de tot la titlu
„, a spus
mijlocașul la gpstv.

Dinamo, primul adversar al Universității din retur, e și ea în
cărți pentru titlu, chiar dacă oficialii spun că ținta lor este
locul doi. În opinia lui Trică, astfel de declarații sunt menite
doar să adoarmă vigilența adversarilor.

Nu cred că Dinamo a renunțat la titlu, și ei se vor bate
tot timpul pentru primul loc. Una e să declari ceva, alta e ce îți
propui
„, a conchis „Jose”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Cei mai excentrici debutanți în Parlamentul European. Un influencer, un pilot de curse și un fost parașutist, printre noii aleși
Cei mai excentrici debutanți în Parlamentul European. Un influencer, un pilot de curse și un fost parașutist, printre noii aleși
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
SCANDAL MONSTRU după alegeri. S-a întâmplat în miez de NOAPTE
SCANDAL MONSTRU după alegeri. S-a întâmplat în miez de NOAPTE
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion Doldurea
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au fost răsfățați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au…
×